Asus N751JK-T7174D – constructie premium si performanta, la un pret corect

Asus N a fost mereu, din punctul meu de vedere, cel mai echilibrat laptop. Cu un pret atractiv, o constructie solida si un sistem de sunet bun, alaturi de o performanta foarte buna, a fost si este in continuare un adevarat best-buy.

Saptamana aceasta am achizitionat pentru cineva modelul N751JK-T7147D, ce a stat cateva zile pe la mine pentru instalarea sistemului de operare si a altor programe. Cu aceasta ocazie, am zis sa fac si un mic review la el.

Constructia este, asa cum ne-a obisnuit seria N, foarte bine realizata. Regasim aluminiu de buna calitate atat pe capacul ecranului, cat si la interior, in jurul tastaturii si touchpad-ului. Plastic regasim doar pe marginile ecranului si sub laptop. Imbinarile sunt extrem de bine realizate, iar intreaga constructie este solida, intocmai unui produs premium.

Ecranul are o diagonala de 17.3″, ofera o rezolutie Full HD si este de tip IPS, oferind culori extrem de vii si unghiuri largi de vizualizare, facandu-l o alegere excelenta pentru cei aflati in cautarea unui laptop ce va fi folosit la editari foto / video. Suprafata acestuia este mata, pentru a putea fi folosit fara probleme si in exterior.

Performanta este foarte buna in acest pret. Avem parte de un procesor Intel Core i7 4710HQ, un Quad-Core cu 8 fire de executie simultane ce ruleaza la o frecventa maxima de 3.5GHz, 8GB RAM @ 1600MHz, iar ca placa video este folosita o nVidia GTX 850M cu 4GB memorie GDDR3. Cu alte cuvinte, laptopul se comporta foarte bine in orice situatie, indiferent ca are de rulat un film, un joc sau un program de editare. HDD-ul are o capacitate de 1TB, la o viteza de 7200RPM. Ca posibilitati de upgrade, se mai pot monta inca o unitate de stocare (recomand un SSD, pentru un plus de viteza), precum si inca un modul de pana la 8GB RAM, pentru un total de 16GB.

Tastatura este una extrem de ok. Cursa este scurta, feedback-ul bun, iar o tastare rapida si precisa se poate realiza fara nicio problema. Touchpad-ul este de dimensiuni generoase, cu butoanele de click integrate, pentru o suprafata tactila mai mare, oferind suport pentru gesturi multiple. Sistemul de sunet este deasemenea foarte bun, fiind asigurat de doua difuzoare Bang & Olufsen, dispuse deasupra tastaturii, precum si de un subwoofer extern Asus SonicMaster, ce este inclus in pachet. Sunetul este clar, natural, fara distorsionari chiar si la un volum ridicat, iar bass-ul este profund prezent, gratie subwoofer-ului. Per total, pot spune ca este unul dintre cele mai bune sisteme de sunet pe care le-am auzit pe un laptop.

Pe partea de conectivitate, regasim un port HDMI, un mini Display Port, patru porturi USB 3.0, o iesire audio de tip Combo, precum si portul RJ-45 pentru conectarea laptopului la reteaua de internet prin cablu, ce suporta viteze de 10/100/1000mbps. Placa de retea wireless se prezinta deasemenea foarte bine, fiind de tip 802.11 AC, pentru o viteza sporita daca este conectata la un router wireless capabil sa emita AC.

Testele de autonomie au oferit rezultate foarte bune. Datorita bateriei cu 6 celule si o putere de 56Wh, cu o luminozitate a ecranului de 50%, laptopul a rezistat aproape 5 ore in timpul navigarii pe internet si in jur de 4 ore de redat continut Blu-Ray 1080p. Din nou, doar cuvinte de lauda, avand in vedere componentele folosite.
In concluzie, pot spune ca am ramas placut impresionat de Asus N751JK-T7147D. Pentru pretul platit, avem parte de un laptop solid, cu o diganonala de 17″, un sunet de nota 10, un ecran excelent si performanta foarte buna. Poate singurul minus pe care il gasesc in momentul de fata este ca nu s-a folosit o placa video cu memorie GDDR5, ce ar fi oferit un spor de performanta suplimentar. Totusi, avand in vedere celelalte avantaje, laptopul ramane un adevarat best-buy.

Pentru mai multe informatii cu privire la criteriile de alegere, consultati Ghidul complet de alegere al unui laptop.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s